Archive for October, 2009

Breaking news: schimbare de slogan

October 31, 2009

Umblă o vorbă despletită prin târg că Traian Băsescu își schimbă de mâine  sloganul pentru campania electorală:

VOTAȚI-MĂ! FIINDCĂ NICI NU ȘTIȚI CE PIERD!

Traian Băsescu a primit cadou un buzdugan și un morar

October 31, 2009

bu+mo

În prezența unui public entuziast, Traian Basescu a urcat pe scenă în Piața Prefecturii din Constanța, timp în care din fundal se auzea Hell’s Bells a formației instrumental-vocale AG/DG (‘Aide Geoana/Du-te Geoană). Cu mișcări sacadate din cap, Traian Băsescu a luat microfonul și a urlat “Are you with ME?”. Mulțimea în delir l-a aprobat: “Aaaaahhhh!”. Băsescu: “Are you with ME?”. Mulțimea: “Aaaaahhhhh!”. Băsescu: “Are you with ME?”. Mulțimea: “Aaaaahhhhh!”. Pe scurt, scena aici descrisă s-a repetat de paișpe-cinșpe ori, până când, stors ca o lămâie într-un pahar de votcă, Președintele s-a prăbușit pe scenă.

Oamenii au încremenit. “Dacă a făcut un atac de apoplexie și ne lasă tocmai acum?”. “Dacă i s-a aplecat de la sarmalele și de la țuicile alea?”. “Oh, e la orizontală și eu nu sunt lângă el!” – se puteau auzi niște gânduri răzlețe prin mulțime. Dar stați, parcă… nu… ba da… mișcă!… se ridică!… o nu, a căzut iar!… ba nu, uite-l că se ridică…

Adevărul însă e că Președintele a rămas lungit pe scenă, s-a ridicat într-un cot și buciumă a jale în microfon. Glasul lui e gingaș, aproape că șoptește: “Una dintre întrebările pe care mi le pun acu e cum stau cu coloana vertebrală. Stați puțin să mă pipăi – lasă microfonul și face niște mișcări febrile de auto-palmare. Hă, hă, hă! E la fel de dreaptă ca în 2004. Nu mi-am plecat-o în fața nicunui oligarh, în fața nici unui mogul. Ce ar fi trebuit să fac să-mi fie bine și să fiu lăudat la televiziuni? Ar fi trebuit să fiu de acord să se închidă dosarul domnului Patriciu? Ce-ar fi trebuit, să-i dau lui Sorin Ovidiu Vântu Poșta Română? Ar fi trebuit să-l fac fericit pe domnul Voiculescu dându-i minele de sare? Să închid ochii la delapidarea Bancorex de către domnul George Constantin Păunescu?”. Dar mulțimea nu aude ultima propoziție, pentru că la un semn al lui Videanu, un grup de cca 200 tone de susținători mascați în portocale mecanice încep să scandeze “Bă-ses-cu-te-iu-bim-Că-ca-ti-ne-vrem-să-fim”. Strigătul e preluat apoi de mulțime care-l duce până departe, până la Marea Cea Mare, care-l poartă din briză în briză și apoi îl trimite în larg, cu niște valuri zglobii și jucăușe.

Președintele nu pare să audă nimic din ceea ce îl înconjoară. A rămas culcat pe scenă, cu ambele brațe larg deshise. Dumnezeu, privindu-l de sus, își reține un suspin. În poziția aceea seamănă cu Prea-Iubitul Său Fiu. Poate de aceea are o slăbiciune pentru el.

Mulțimea însă nu vede decât un microfon care se ridică la cer. Până devine erect. Apoi aude vocea fermă și neobișnuită cu compromisurile a Președintelui: “Muie, Iliescu, atât am de zis: muie. Sub tine a înflorit această mafie, acest sistem ticăloșit. Și acum l-ai trimis să se lupte cu mine pe copilul ăsta de mingi, Mircea Geoană. Un singur cuvânt, Iliescule: muie”. Ca electrizată, mulțimea începe să scandeze “Muie Iliescu! Muie Iliescu! Muie Iliescu!”

Dar ce se-ntâmplă, însuși Traian Băsescu arată de parcă tocmai a beneficiat de o felație profesionistă. Se ridică tremurând în picioare. Are fața galbenă și boțită. Pare însă mulțumit și un fir de salivă i se scurge ușor pe la colțul gurii. Face un semn cu mâna că gata, mitingul s-a terminat. Doi cercetași emoționați de la organizația PD-L Constanța urcă pe scenă și îi oferă Șefului Statului un buzdugan și un morar. “Cu morarul îi voi toca pe toți la creieri, iar cu buzduganul voi lupta împotriva sistemului ticăloșit”, le mai spune, cu ultimele puteri, Băsescu constănțenilor. Apoi e scos pe scut, în uralele mulțimii.

La miting au participat și liderii PD-L Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga și Elena Udrea, dar și fiica cea mică a Președintelui, Range Rover EBA.

(Prelucrare după Hotnews)

Trăim într-un popor mișto

October 29, 2009

Strămoșii celor mai drepți și mai viteji dintre traci au lansat astăzi, în premieră mondială, un nou concept: prefraudarea alegerilor.

Ca vajnic fiu al acestui Neam, aduc și eu ofrandă la zestrea Națiunii alte câteva idei de utilitate practică imedată: prefututul, pretâlhăria, preluareademită, precrima, previolul, prefurtul, preînjurăturademamă, prevotul, preorgasmul, preejaculareaprecoce, prescobitulînnas, preiubirea și nu în ultimul rând, preprostia.

Futacule, fii Căpitanu’ nost’!

October 29, 2009

Am dat-o chiar în locul ăsta, la puțin timp după ce Croitoru a ieșit cu copiuța mototolită în mânile tremurânde să anunțe cui i-a luat măsurile pentru costumul de ministru.

La aproape o săptămână, treaba ajunge subiect de freamăt național: aici, colea si colo, plus dezmințire dincolo.

Să behăiți bine!

October 29, 2009

Am aflat cu smerenie de la Păstorul Neamului care-i cursul de schimb al bunăstării noastre: 1 leu = 0,067 oi

Bă, se sculă proastă

October 28, 2009

Preşedintele Traian Băsescu a fost ieri-seară la o întâlnire cu societatea civilă la sediul Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a declarat că nu el a generat de-a lungul mandatului său prezidenţial un „scandal gratuit“ pe scena politică.

Nu, bineînțeles. El doar a așezat surcelele, a scăpărat amnarul și a suflat ușor, da’ știi?, ușooor din foale…

Întrebat de Rodica Culcer cum se va descurca cu o clasă politică ostilă, şeful statului a spus că se poate împăca cu ea în noaptea de marţi spre miercuri, dar asta ar însemna să facă un compromis şi să nu mai candideze la prezidenţiale.

Pentru că pentru Băsescu Președintele nu este o instituție, ci o persoană. De sex bărbătesc. Deci el are orgolii, face sau nu compromisuri, e prieten cu unii și dușman cu alții. Testosteron, băi tată, ce reguli, ce instituții, ce sisteme, mânca-mi-ați voi cariciu…

Băsescu a mai spus că a fost hotărât de la început să candideze din nou, chiar dacă nu se găsea un partid care
să-l susţină.

Nu mă-nnebuni, soro, adică nici nenea Stolojan nu era bolnăvior în 2004?

Despre alianţa PDL-PSD, Băsescu a spus că nu regretă că a făcut-o pentru că nu avea o altă posibilitate.

Să se noteze “a făcut-o”. Simt cum se întrupează Oracolul din Delphi în mine acu’ și văz aievea cum în campanie Ileana Costănțeana o să se lepede de mintenaș de ideea că ar avea ceva de a face cu această alianță. Nu el, ci “clasa politică” a pus la cale treaba, deși el le-a explicat că nu e în interesul poporului.

Dacă voi câştiga alegerile, voi consulta din nou partidele şi voi alege cea mai bună variantă. Rolul meu nu este să intru într-un joc de genul «să lăsăm un guvern interimar pe perioada campaniei electorale». Niciodată nu voi desemna un premier hotărât la Grivco.

Aici sunt în totalitate de acord cu El Prezidente. Un premier hotărât la Cireșica e mult mai bun și mai aromat, plus că face bine și la ficat.

Din Cotidianul.

Lui Mugurel, cu drag și dor

October 27, 2009

big-mama

Dragă Mugurel,

Sper că micile mele rândulețe te găsesc bine și săntos, la recoltat de struguri la Drăgășani pentru vinul cel nou. Oricum, pentru binele tău mi-aș dori să nu mai ai abcesurile alea de furie împotriva crizei și speculatorilor, că zău nu-ți face bine la fizicul tău delicat de intelectual. Ai văzut că până și Băsescu a zis că, Doamne iartă-mă!, criza nu are sediul în România, așa că voi ăștia, din fruntea bucatelor n-aveți decât să stați liniștiți la locurile voastre până o trece. Apropo de asta, acum după ce ți-au mai dat un mandat de 5 ani pe post, îți dai seama că o să ajungi direct pe locul 2, după Ștefan Cel Mare, la anii de domnie, nu? Și dacă-ți ajută Ăi de Sus, eu zic că ai chiar șanse să-l bați pe moldovean, că încă 5 mandate sunt un mizilic pentru tine și la o adică medicina a evoluat mult în ultimii 600 de ani. Gâdește-te numai că dacă se inventa Viagra pe vremea lui Cel Mare, apuca omul să ctitorească pe puțin 500 de biserici, nu doar 50.

Da’ uite că mă luai cu vorba și uitai ce vrusei să-ți spun. Muguraș, vreau și eu o licență de bancă și înțelesei că tu le dai. Păi da, că vreau să-mi fac Banca Oltenească. Că-mi spuse mie Gogu a lu’ Răsucitu că e mare daravelă să ai o bancă în zâlele noastre. Ete, cică dacă ai o bancă te duci frumos la la BNR – adică la tine, bre – și iei banii… ronii, de… cum le-o mai zice astăzi leilor, păcatele mele, cu împrumut cu dobândă romb… lomb… lombardă – ete ai dracu’ lombarzii ce ajunseră dintr-un amărât de serial teve care n-avea după ce bea apă, ditai dobânda, vere! – așa, dobândă lombardă de 8%. E, și-acu vine daravela, vorbi și cu Gicu a lu’ Costelivu care se jură că așa e, că are el un nepot de văr de-a doilea pe la București, zice că banii ăștia cum i-ai luat cum îi dai la stat, cu 10% dobândă, că ăsta are nevoie mare de bani, să plătească pensii, salarii, alea și ălelalalte. Zi Mugurică, te prinsăși? Hai, că tu fuseși bun la matematică încă dintra-ntâia… deci luai o sută de la tine cu 8% dobândă, adică când se face termenu’, îți dau înapoi 108 lei și p-ormă dădui suta de la tine la stat care-mi dete la termen 110 lei, adicătelea după ce îți dădui înapoi banii tăi rămăsei în mână cu 2 lei curați, păcatele mele, și decât luai bani c-o mână dintr-o parte și-i dădui cu cealaltă mână în altă parte. La un miliard de lei, fac douăj’ de milioane numa’ dân încheietură, numa’ dân încheietură, înțelegi?

Așa că-mi dete bunu’ Dumnezu gându’ ăl bun și-mi aminti cum îmi declarai tu că mă iubești la infinit când eram colegi de bancă în primară la Drăgășani și cum te jurași atuncea să-mi îndeplinești orice dorință dacă îți arăt păsărica și cum ne-a prins to’arășa că tu nu te mulțumiși cu văzutul, vrusăși să sâmți și cum miroase, cum miroase vrusăși să sâmți, auziși?

Așa că viu mâine la București cu rata de șase. Să-mi dai licența viu.

A ta veșnic adorată, Rozinica

Contra-manifest

October 26, 2009

Pe principiul enunțat acum mai bine de 100 de ani de nenea Iancu și pe motivul că am dublă personalitate, astăzi  vin cu o haltă opinie. Deci, așadar și prin urmare:

Victor Futacu are un text pe blogul său (Manifest pentru o altă Românie) care merită citit. Nu pentru că în el Futacu se desparte scurt și rece de corul impotenților care nu sesizează că “adevărul e crud și e greu de privit în față: suntem un popor mediocru”. Ci pentru că el exprimă foarte cu talent o temă penetrată din toate pozițiile în ultimii 20 de ani de la Nistru pân’ la Tisa: că România ar putea fi și altceva decât este.

Sunt într-un total dezacord cu preopinentul meu (rămâne, domnu’ Patapievici?).

De mii de ani România este petecul ăla binecuvântat de pe Pământ, locuit de niște oameni absolut superbi rezultați din încrengătura a zeci de neamuri. Unii ar spune că mamele noastre au fost niște curve, că au primit în așternut pe oricine le-a trecut pragul: mai întâi au fost geto-dacii, apoi au venit romanii, apoi goții, vizigoții, ostrogoții, gepizii, avarii, slavii, pecenegii, cumanii, hunii, tătarii, turcii și nu în cele din urmă, țiganii. Numai cine nu a vrut nu s-a oprit pe-un picior de plai, pe-o gură de rai să se desfete cu o pizdă indigenă, alături, desigur, de celelalte minunății ale locului: relief variat, climă potrivită, câmpii mănoase, păduri trebuincioase, ape răcoroase. Acești “unii” sunt însă niște imbecili, confundă curvele (adică femeile care se fut pentru bani) cu femeile iubărețe (adică femeile care se fut pentru că le place). Da, mamelor noastre le-a plăcut pula și au fost fericite să desfete orice specimen care li s-a ivit în bătătură. Și ar trebui să le ridicăm un monument pentru asta. Uitați-vă la egipteni – ăștia s-au cordit numa’ între ei și au degenerat în așa hal că de la construit piramide și sfincși au ajuns să facă curat în resorturi all-inclusive construite și manageriate de nemți. Pe când americanii, nu?, de la hăituit bizonii și indienii prin prerii au ajuns să trimită oameni pe Lună – tocmai pentru că sunt o nație cu sângele amestecat și îmbârligat. Românache și americănache sunt în fond frați buni – și unora și altora ne curge prin vene un amalgam infinit de nații.

România e o țară de basm, în care nu există sfârșit, există doar început. Și ce dacă nu ducem la bun sfârșit lucrurile pe care le începem? Manole ăla sigur era grec sau homosexual, nu se egzistă ca un român să zidească o bunăciune ca să ce, să termine o lucrare???!!! Îmi dau lacrimi și pă cur dă atâta râs. Păi bă, dacă ăla era român o zicea p-a dreaptă din prima: “bag pula în ea de lucrare, hai muiere pe tăpșanu cela să băgăm la maț, să bem un vinișor și p-ormă să-ți arăt niște scheme cu mistria mea personală”. Și-apoi, cine zice că lucurile trebuie terminate? Cine zice că trebuie să termini ceva ca să te poți apuca de altceva? Ingineru’ neamț? Ete na, Franț, păi nu-s nemții ăia care au pierdut două războaie mondiale? Păi dacă eram noi în locul lor începeam pe puțin douășpe războaie mondiale în același timp și fi sigur nu numa’ că ele nu s-ar fi terminat pân’ acu’, da’ ar fi fost așa de mișto (cu lăutari, cu femei, cu grătare, cu șprițane) că ăilalți ar mai fi declarat încă pe puțin alte patruzeci.

De fapt, toate căcaturile astea despre România, că e într-un fel, că ar trebui să fie în altul, că politicienii, că sistemu’, că românu’ e nuștiucum, că pizda mă-sii, nu sunt decât niște aberații inventate de unii și de alții ca să-și justifice lefurile sau slujbele cu titluri pompoase (“General Manager”, auzi!, Hannibal s-ar fi căcat pă el dă râs “ce fel de general zici că ești tu, pufuleț?”). Adevărul adevărat e că pe noi ne doare fix în pulă, trăim de mii de ani în felul și în ritmul nostru, ne-a fost bine cum suntem și o să ne fie și în continuare. Mai cu holde pârjolite, mai cu fântâni otrăvite, important e că ne-am păstrat voia bună și zâmbetul pă față de milenii. Da, unii o să facă navete spațiale care merg cu puterea gândului, autostrăzi intercontinentale, sisteme de teleportare și o să colonizeze planete din Universul ăsta mare, în timp ce noi o să mergem cu căruța pe drumuri desfundate și-o să arăm cu plugul și boii. Și ce dacă? Totdeauna la noi o să se găsească cele mai mișto și iubărețe femei și întotdeauna o să fim pregătiți cu un mic, o fleică și o baterie de vin să dăm o pranghelie cu cine-o pica în vizită.

Amin!

Manifest pentru o altă Românie

October 24, 2009

Mircea Cărtărescu are un editorial în Evenimentul Zilei (Vodă și boierii) care merită citit. Nu pentru că în el Cărtărescu se desparte scurt și rece de Traian Băsescu, “singurul în care mai credeam sincer”. Ci pentru că el exprimă foarte elocvent o temă intens sodomizată în ultimii 20 de ani de-a lungul și de-a latul plaiurilor mioritice: toți politicienii sunt o apă și un pământ care n-au nici o legătură cu boboru’.

Nu sunt de acord.

Să fi politician înseamnă să ai două perechi de coaie solide. Noi ăștia care stăm pe margine, spargem semințe și fluierăm, nu le avem. N-avem coaie să ne facă ziarul X sau Y cum îi vine la rotativă. N-avem coaie să ne vedem familiile târâte pe la televizor. N-avem coaie să ne fie fugărite amantele de paparații. N-avem coaie să fim căutați la ouă, începând de la laptele supt de la mama și până la ultima minciună spusă nevestii. Că dacă am avea, am fi acolo, printre ei.

Politicienii sunt oameni, nu extratereștrii. Unii sunt curve, alții onești. Unii se fut pe bani și se dau virgine, alții n-ar primi nici un capăt de ață. Unii sunt manipulatori, alții sunt manipulați. Unii sunt puturoși, alții trag la șaibă și câte 16 ore pe zi. Unii sunt relaxați, alții frustrați. Unii sunt ticăloși, alți sunt pâinea lui Dumnezeu. Sunt la fel de diferiți pe cât suntem și noi, indiferent de partidul sau curentul politic la care sunt aliniați.

Politicienii nu sunt niște maimuțe aduse din Africa cu vaporul pe care le vizităm la zoo o dată la 4 ani. Politician e nevastă-ta. Sau verișorul prietenului tău, Vasile. Ori profu’ de chimie de la liceul din orașul tău. Sau tipul ăla cu care te știai din vedere de pe vremea lui Ceașcă. Politicienii sunt oamenii dintre noi și cum suntem o țară mică, sunt sigur că din maxim șapte pași putem stabili conexiuni între fiecare din noi și oricare dintre politicieni.

Politicienii nu intră în politică pentru a servi binele comun (bun, sunt sigur că există și din aceștia, iar cine îi cunoaște ar face bine să-i dea în gât). Obiectivul imensei majorități este să se aranjeze, să se căpătuiască, să își asigure un viitor ferit de griji lor și apropiaților. Pe de o parte, ca o recompensă pentru că își asumă niște riscuri atunci când se aruncă în apa cea întunecată (vezi treaba cu coaiele cele solide). Iar pe de altă parte, pentru că fiecare din noi am face la fel dacă am fi în locul lor. Voi toți cei care strigați ca din gură de șarpe “huo, hoților, nenorociților” și care plângeți în pumni despre cum a fost furată țărișoara noastră de toți tâlharii care s-au perindat pe la putere, voi ați face altceva decât ei dacă v-ați vedea cu ciolanul în mână? Marș mă de-aici…

În ultimii 20 de ani România a evoluat foarte greu, iar forța de tracțiune a venit întotdeauna din exterior. Și în tot acest răstimp noi am arătat cu degetul către politicieni: voi sunteți de vină! Comuniștilor! Iliescu! Țărăniștii! PSD-ul! CDR-ul! Constantinescu! Năstase! PNL! Băsescu! PD! Tăriceanu! Pentru că adevărul e crud și e greu de privit în față: suntem un popor mediocru. De aceea avem politicieni mediocri, o administrație mediocră, învățământ mediocru, sistem medical mediocru, o cultură mediocră, o presă mediocră și în general, o viață mediocră. Suntem înecați cu toții într-o mare de mediocritate. Iar cei dintre noi care au reușit să se ridice deasupra acestei mediocrități generalizate au făcut-o întotdeauna ieșind din acest ecosistem – au plecat pentru perioade mai scurte sau mai lungi ori în cele mai multe cazuri, pentru totdeauna.

Eminescu este un poet minor în literatura universală pentru că a trăit și a creat în România. Brâncuși este unul din marile nume ale artei universale pentru că a trăit și a creat la Paris. Eugen Ionescu contează în teatru pentru că a trăit și a scris în Franța. Caragiale nu contează pentru că a trăit și a scris în România (nea Iancu era băiat deștept și s-a prins cum stă treaba, dar din păcate pentru el a plecat prea târziu la Berlin). Tristan Tzara a rămas în istorie pentru că a inventat dadaismul. În Elveția. Urmuz a rămas un necunoscut. În România. Herta Muller a apucat să ia Nobelul pentru literatură pentru că a plecat la timp. Gellu Naum a rămas, deci n-a avut în mod real nici o șansă la Nobel.

Și nu suntem mediocri de ieri, de azi. Uitati-va la tot trecutul nostru, mai îndepărtat sau mai apropiat. Un lung șir de mediocrități. Mai mult, probabil că suntem singurul popor din lume căruia îi lipsesc mai mult de 1.000 de ani din istorie (repetați grozăvia împreună cu mine: “o mie de ani”) pentru că n-a făcut nimic remarcabil care să fie consemnat de către cronicarii vremii. Iar singurele noastre momente de glorie datează de acum 500-600 de ani, de pe vremea lui Mircea Cel Bătrân și Ștefan Cel Mare, când ne băteam cu turcii și tătarii. Probabil că singura chestie cu adevărat remarcabilă din trecutul nostru e faptul că vorbim o limbă latină.

Bun și acum ce facem, emigrăm în masă sau comitem o sinucidere colectivă?

Cei care nu mai au nici o speranță, e bine să plece, să își caute liniștea și împlinirile pe alte meleaguri. Astăzi ne e este relativ simplu să ajungem în orice colț al lumii și să ne stabilim acolo. Să-ți schimbi țara în care trăiești nu ar trebui să fie mai complicat decât să-ți schimbi jobul. Și fă-o cât ești tânăr și poți “să dai din cur pe melodie”, ar fi nasol să ajungi la pensie și să constați că ți-ai futut viața – n-o să faci decât să îngroși rândul bătrânilor frustrați și nefericiți din .ro care au speranța de viață cu cel puțin 15 ani mai mică decât în alte țări exact din motivul că sunt acri.

Dacă mai crezi că există speranță și că pământul ăsta nu este întru totul blestemat, mai întâi de toate trebuie să te poți privi în oglindă și să-ți spui “băi pulă / făi pizdă, îți citesc mediocritatea în ochi, dar îmi doresc ca măcar copiii mei să poată trăi într-o altfel de țară”. Apoi pasul imediat următor este să te uiți în jurul tău și să faci o listă cu oamenii sau lucrurile care ți se par că sparg zidul mediocrității noastre funciare. Poate știi o femeie de serviciu care își face treaba foarte bine. Sau ai o cunoștință care a început un business și pare că îi merge bine. Ori știi pe cineva care se luptă de ani de zile cu o boală și nu se dă bătut. Da, exact, remarcabilul este lângă noi, de cele mai multe ori în lucruri mărunte. După ce ai făcut lista asta, vorbește cu fiecare dintre cei pe care i-ai trecut acolo. Încearcă să afli ce îi motivează, care sunt rotițele care îi pun în mișcare zi cu zi. Trage-i de limbă și învață. Și încurajează-i. Spune-le că îi admiri pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt. Ține mereu legătura cu ei, caută-i regulat, întâlnește-te cu ei ori de câte ori ai ocazia. Vorbește constant despre ei cu cercul tău de apropiați (rude sau prieteni), dă-i de exemplu și manifestă-ți entuziasmul față de ei. Roagă-i pe cei apropiați ție să își alcătuiască propriile “liste remarcabile”. Rugați-i să vă povestească despre ei/ele. Diseminați ideea în cât mai multe comunități la care aveți acces.

Inițiați și apoi încurajați descoperirea remarcabilului pe scară largă. Chiar dacă vă roade oftica de simțiți că vă vine cu leșin, chiar dacă impulsul este să vă repeziți la beregata caprei, promovați remarcabilul cu orice preț, oricând, oriunde și prin orice mijloace. Este o investiție în viitor. Este o investiție în viitorul copiilor voștri.

În fond, e foarte simplu. România trebuie să devină locul acela de pe Pământ în care remarcabilul este încurajat și recunoscut. Totul va veni apoi de la sine.

Tertium datur

October 23, 2009

Mircică și-a amintit de lecțiile de drept din școală și i-a dat Pletosului doar două variante privind cauzalitatea miștoului gros la care acesta l-a luat: ori îi e frică, ori a luat-o cu drogurile ușoare.

Soțul Mihaelei Geoană uita că în cazul Cârmaciului se aplică întotdeauna și varianta a treia: a avut o erecție și n-a vrut s-o piardă, așa că și-a băgat pula în cine s-a nimerit.