Manifest pentru o altă Românie

Mircea Cărtărescu are un editorial în Evenimentul Zilei (Vodă și boierii) care merită citit. Nu pentru că în el Cărtărescu se desparte scurt și rece de Traian Băsescu, “singurul în care mai credeam sincer”. Ci pentru că el exprimă foarte elocvent o temă intens sodomizată în ultimii 20 de ani de-a lungul și de-a latul plaiurilor mioritice: toți politicienii sunt o apă și un pământ care n-au nici o legătură cu boboru’.

Nu sunt de acord.

Să fi politician înseamnă să ai două perechi de coaie solide. Noi ăștia care stăm pe margine, spargem semințe și fluierăm, nu le avem. N-avem coaie să ne facă ziarul X sau Y cum îi vine la rotativă. N-avem coaie să ne vedem familiile târâte pe la televizor. N-avem coaie să ne fie fugărite amantele de paparații. N-avem coaie să fim căutați la ouă, începând de la laptele supt de la mama și până la ultima minciună spusă nevestii. Că dacă am avea, am fi acolo, printre ei.

Politicienii sunt oameni, nu extratereștrii. Unii sunt curve, alții onești. Unii se fut pe bani și se dau virgine, alții n-ar primi nici un capăt de ață. Unii sunt manipulatori, alții sunt manipulați. Unii sunt puturoși, alții trag la șaibă și câte 16 ore pe zi. Unii sunt relaxați, alții frustrați. Unii sunt ticăloși, alți sunt pâinea lui Dumnezeu. Sunt la fel de diferiți pe cât suntem și noi, indiferent de partidul sau curentul politic la care sunt aliniați.

Politicienii nu sunt niște maimuțe aduse din Africa cu vaporul pe care le vizităm la zoo o dată la 4 ani. Politician e nevastă-ta. Sau verișorul prietenului tău, Vasile. Ori profu’ de chimie de la liceul din orașul tău. Sau tipul ăla cu care te știai din vedere de pe vremea lui Ceașcă. Politicienii sunt oamenii dintre noi și cum suntem o țară mică, sunt sigur că din maxim șapte pași putem stabili conexiuni între fiecare din noi și oricare dintre politicieni.

Politicienii nu intră în politică pentru a servi binele comun (bun, sunt sigur că există și din aceștia, iar cine îi cunoaște ar face bine să-i dea în gât). Obiectivul imensei majorități este să se aranjeze, să se căpătuiască, să își asigure un viitor ferit de griji lor și apropiaților. Pe de o parte, ca o recompensă pentru că își asumă niște riscuri atunci când se aruncă în apa cea întunecată (vezi treaba cu coaiele cele solide). Iar pe de altă parte, pentru că fiecare din noi am face la fel dacă am fi în locul lor. Voi toți cei care strigați ca din gură de șarpe “huo, hoților, nenorociților” și care plângeți în pumni despre cum a fost furată țărișoara noastră de toți tâlharii care s-au perindat pe la putere, voi ați face altceva decât ei dacă v-ați vedea cu ciolanul în mână? Marș mă de-aici…

În ultimii 20 de ani România a evoluat foarte greu, iar forța de tracțiune a venit întotdeauna din exterior. Și în tot acest răstimp noi am arătat cu degetul către politicieni: voi sunteți de vină! Comuniștilor! Iliescu! Țărăniștii! PSD-ul! CDR-ul! Constantinescu! Năstase! PNL! Băsescu! PD! Tăriceanu! Pentru că adevărul e crud și e greu de privit în față: suntem un popor mediocru. De aceea avem politicieni mediocri, o administrație mediocră, învățământ mediocru, sistem medical mediocru, o cultură mediocră, o presă mediocră și în general, o viață mediocră. Suntem înecați cu toții într-o mare de mediocritate. Iar cei dintre noi care au reușit să se ridice deasupra acestei mediocrități generalizate au făcut-o întotdeauna ieșind din acest ecosistem – au plecat pentru perioade mai scurte sau mai lungi ori în cele mai multe cazuri, pentru totdeauna.

Eminescu este un poet minor în literatura universală pentru că a trăit și a creat în România. Brâncuși este unul din marile nume ale artei universale pentru că a trăit și a creat la Paris. Eugen Ionescu contează în teatru pentru că a trăit și a scris în Franța. Caragiale nu contează pentru că a trăit și a scris în România (nea Iancu era băiat deștept și s-a prins cum stă treaba, dar din păcate pentru el a plecat prea târziu la Berlin). Tristan Tzara a rămas în istorie pentru că a inventat dadaismul. În Elveția. Urmuz a rămas un necunoscut. În România. Herta Muller a apucat să ia Nobelul pentru literatură pentru că a plecat la timp. Gellu Naum a rămas, deci n-a avut în mod real nici o șansă la Nobel.

Și nu suntem mediocri de ieri, de azi. Uitati-va la tot trecutul nostru, mai îndepărtat sau mai apropiat. Un lung șir de mediocrități. Mai mult, probabil că suntem singurul popor din lume căruia îi lipsesc mai mult de 1.000 de ani din istorie (repetați grozăvia împreună cu mine: “o mie de ani”) pentru că n-a făcut nimic remarcabil care să fie consemnat de către cronicarii vremii. Iar singurele noastre momente de glorie datează de acum 500-600 de ani, de pe vremea lui Mircea Cel Bătrân și Ștefan Cel Mare, când ne băteam cu turcii și tătarii. Probabil că singura chestie cu adevărat remarcabilă din trecutul nostru e faptul că vorbim o limbă latină.

Bun și acum ce facem, emigrăm în masă sau comitem o sinucidere colectivă?

Cei care nu mai au nici o speranță, e bine să plece, să își caute liniștea și împlinirile pe alte meleaguri. Astăzi ne e este relativ simplu să ajungem în orice colț al lumii și să ne stabilim acolo. Să-ți schimbi țara în care trăiești nu ar trebui să fie mai complicat decât să-ți schimbi jobul. Și fă-o cât ești tânăr și poți “să dai din cur pe melodie”, ar fi nasol să ajungi la pensie și să constați că ți-ai futut viața – n-o să faci decât să îngroși rândul bătrânilor frustrați și nefericiți din .ro care au speranța de viață cu cel puțin 15 ani mai mică decât în alte țări exact din motivul că sunt acri.

Dacă mai crezi că există speranță și că pământul ăsta nu este întru totul blestemat, mai întâi de toate trebuie să te poți privi în oglindă și să-ți spui “băi pulă / făi pizdă, îți citesc mediocritatea în ochi, dar îmi doresc ca măcar copiii mei să poată trăi într-o altfel de țară”. Apoi pasul imediat următor este să te uiți în jurul tău și să faci o listă cu oamenii sau lucrurile care ți se par că sparg zidul mediocrității noastre funciare. Poate știi o femeie de serviciu care își face treaba foarte bine. Sau ai o cunoștință care a început un business și pare că îi merge bine. Ori știi pe cineva care se luptă de ani de zile cu o boală și nu se dă bătut. Da, exact, remarcabilul este lângă noi, de cele mai multe ori în lucruri mărunte. După ce ai făcut lista asta, vorbește cu fiecare dintre cei pe care i-ai trecut acolo. Încearcă să afli ce îi motivează, care sunt rotițele care îi pun în mișcare zi cu zi. Trage-i de limbă și învață. Și încurajează-i. Spune-le că îi admiri pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt. Ține mereu legătura cu ei, caută-i regulat, întâlnește-te cu ei ori de câte ori ai ocazia. Vorbește constant despre ei cu cercul tău de apropiați (rude sau prieteni), dă-i de exemplu și manifestă-ți entuziasmul față de ei. Roagă-i pe cei apropiați ție să își alcătuiască propriile “liste remarcabile”. Rugați-i să vă povestească despre ei/ele. Diseminați ideea în cât mai multe comunități la care aveți acces.

Inițiați și apoi încurajați descoperirea remarcabilului pe scară largă. Chiar dacă vă roade oftica de simțiți că vă vine cu leșin, chiar dacă impulsul este să vă repeziți la beregata caprei, promovați remarcabilul cu orice preț, oricând, oriunde și prin orice mijloace. Este o investiție în viitor. Este o investiție în viitorul copiilor voștri.

În fond, e foarte simplu. România trebuie să devină locul acela de pe Pământ în care remarcabilul este încurajat și recunoscut. Totul va veni apoi de la sine.

Advertisements

One Response to “Manifest pentru o altă Românie”

  1. Contra-manifest « Victor Futacu Says:

    […] Victor Futacu Vorbe goale. Limbi catifelate. « Manifest pentru o altă Românie […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: