Interviu cu un bampir

N-a vrut din prima. N-a vrut nici din protv.

A trebuit să-l ameninț că Bodo o să o îmbârlige din nou pe Ioana. Mi-a râs în nas la telefon “hă-hă-hă, de parcă Bodo ar putea să bage vrăjeală la comandă…. s-a însurat din nou, are…”. I-am povestit în două vorbe cu ce mi-e dator Bodo. L-am simțit cum l-a luat înghețul. “Bine, te aștept mâine la sediul de campanie. 10 minute, nici o secundă în plus”.

Futacu: Ați dat?

Băsescu: N-am dat. Dimpotrivă, am luat.

Futacu: Eu vă întrebam de mită.

Băsescu: A, credeam că mă întrebați de treaba cu copilu’…

Futacu: Ajungem și acolo imediat. Deci, ați dat mită?

Băsescu: Cui?

Futacu: Oricui. La medici, la polițiști, la vameși…

Băsescu: Domnu’….

Futacu: Futacu. Victor Futacu.

Băsescu: Domnu’ Futacu, mărturisesc că nu înțeleg întrebarea ‘mneavoastră. Ce relevanță are faptul dacă Băsescu a dat sau nu mită cuiva?

Futacu: Dar de ce vorbiți de dumneavoastră la persoana a III-a?

Băsescu: Poftim?

Futacu: Ați spus “…ce relevanță are faptul dacă Băsescu a dat…”. Tehnic vorbind, asta se cheamă “a vorbi la persoana a III-a despre sine”. Iar în limbaj de specialitate, probabil că se numește narcisism. Vă iubiți mult, domnule Băsescu?

Băsescu: Aș spune că mă iubesc normal…

Futacu: Nici nu v-am întrebat dacă vă iubiți cu perversități. Apropo, cât timp stăteați pe mare, cum vă rezolvați problemele sexuale? Masturbare sau homosexualism?

Băsescu:

Futacu: Repet întrebarea…

Băsescu: Nu, nu e nevoie, v-am înțeles perfect…. Hmmm…. masturbare, dar rar… De regulă, așteptam până la prima escală.

Futacu: Dar de ce, aveți ceva împotriva homosexualilor?

Băsescu: Nu, nu, vedeți, eu…

Futacu: Mă gândeam că încă de la o vârstă fragedă ați stat mai mult printre băieții: liceul din Constanța, Institutul de Marină, apoi atâta vreme pe mare… homosexualismul ar fi fost mai mult decât firesc. Doar dacă, așa cum ziceam mai devreme, nu cumva aveți ceva împotriva homosexualilor.

Băsescu: Vă spun foarte hotărât că nici vorbă de așa ceva. Să spunem doar că.. hm… am alte opțiuni.

Futacu: Am înțeles. V-a spart cineva rozeta când erați tânăr. Dar făceți-mă să înțeleg, vă rog, ce legătură este între treaba asta și Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie sau mogulii Patriciu, Vântu și Voiculescu? Au fost de față și n-au intervenit, sau dimpotrivă, au participat activ?

Băsescu rămâne interzis câteva momente. Clipele se scurg încet, încet, precum un dric care urcă pieptiș la deal. Apoi îl văd cum i se împăienjenesc ochii de lacrimi. Face eforturi inumane să se controleze. Dar cu prima lacrimă care i se rostogolește pe obraz se duce dracului și stăpânirea lui de sine legendară. Izbucnește în plâns. Nu cred să mai fi văzut un bărbat care să plângă așa nici măcar în filmele indiene. Îi dau batista mea. Îmi mulțumește printre sughițuri, se șterge la ochi, apoi își suflă nasul cu putere.

Băsescu: Nici nu știți… ăăăă… cât de greu mi-a fost… ăăă… să țin toate lucrurile astea în mine… ăăă… atâția ani… ăăă… de 42 de ani trăiesc în suflet cu grozăvia din noaptea aia…. în liceu eram șapte prieteni nedespărțiți: Băsescu, Iliescu, Hrebenciuc, Patriciu, Vanghelie, Vântu, Voiculescu… n-au nici o legătură cu cei pe care îi cunoașteți, e doar o coincidență de nume… de fapt, trei dintre ei nici nu se mai află printre noi, au pierit pe mare… ni se spunea “cei șapte submarini”, că dormitorul nostru era chiar sub camera pedagogului, domnul… mă rog, pe vremea aia tovarășul Marin… bine, se mai găsea câte unul din anii mai mici să strige în urma noastră “loc la dană, vine flota!” când ne vedeau pe toți șapte împreună, dar niciodată nu îndrăzneau deschis în față, nu, în față ni se spunea totdeauna “cei șapte submarini”… chiar și profesorii începuseră să ne strige așa: “cei șapte submarini, pas alergător la tablă”… într-o noapte de noiembrie… împlinisem doar de câteva zile 16 ani… abia ce adormisem, îi lăsasem pe ceilalți șase la un pocker îndrăcit cu directorul, că eu pierdusem toți banii de acasă plus vreo douăzeci de sticle de vin aduse de unchiu-meu… așa, deci dormeam, când deodată simt cum mi se urcă o mână febrilă pe picior… mă trezesc instantaneu… era Iliescu, aplecat asupra patului meu… “Trăienuț, Trăienuț, am pierdut tot, tot, ne-a curățat directorul!”… “lasă-mă să dorm, nu mai am nimic de dat, știi doar”… “Traian – îl aud pe Patriciu – te-am jucat și pe tine”… cred că vă imaginați cu ce viteză am țâșnit din așternut… m-am lovit de patul de deasupra, al lui Hrebenciuc, apoi m-am prăbușit pe jos… îmi aduc aminte perfect, erau niște coji de salam pe covor și eu mă întrebam cine o fi fost măgarul care s-a înfruptat de unul singur… directorul era așezat la masă, cu spatele, nu s-a întors nici o clipă spre mine… prietenii mei erau în picioare, se adunaseră cu toții în mijlocul camerei… îmi vorbeau în șoaptă, precipitați… “am zis că-l facem – îmi povestește Voiculescu – Vântu făcea cărțile și trebuia să-i servească directorului un careu de ași”… “și mie o chintă la valetul de treflă” – intervine Hrebenciuc… “iar eu trebuia să ridic potul cât mai mult” – zice Vanghelie… “am dat cărțile și a început să se joace mâna – directorul cere o carte la mișto, Hrebe se declară servit, Patriciu, Iliescu, Vanghelie și Voiculescu merg și ei” – îmi povestește Vântu, cu ochii țintă la o crăpătură din tavan… “eu, cu Patriciu și cu Voiculescu am ieșit destul de repede, dar Vanghelie, Hrebenciuc și directorul încinseseră masa”, face Iliescu… “am pus la pot tot ce ne mai rămăsese – bani, bursa lui Iliescu până la sfârșitul anului, oile lui Hrebenciuc, absolut tot”, zice Vanghelie răgușit… “dar directorul a plusat cu bilete de voie până la bac și cu burse de merit pentru toți șapte până la terminarea liceului”… “la momentul ăla Vanghelie a ieșit, dar ca să rămână Hrebe nu ne-a mai rămas decât un singur lucru: să te jucăm pe tine și să-i plătim cu sec, că știi de când te adulmecă poponautul ăsta”… “bine, bine, dar Hrebe avea chintă la valet, iar directorul doar careu”, îngaim eu năucit… “așa am crezut și noi, Trăienuț, face Voiculescu, dar…”… “dar după ce directorul ne-a arătat careul lui de ași cu popă în coadă, culmea, a venit rândul lui Hrebe să arate cărțile”, zice Vântu…. “șeptar de treflă”… “optar de treflă”… “nouar de treflă”… “decar de treflă”… “damă de treflă”… ‘CEEEEEE?”… “da, Vântu a greșit mâna și în loc de valet i-a dat lui Hrebe dama de treflă”… “așa că n-am rămas decât cu o amărâtă de culoare”… “și-acum directorul te așteaptă să te duci sus cu el”.

Pam-pam! Vorba nașului care a înnebunit într-o zi brusc și iremediabil  și a tras semnalul de alarmă oprind trenul în plin câmp: “până aici ați plătit, stimați călători, jos din vagoane!”.

O singură întrebare am pentru tine, națiune: a dat sau nu a dat Băsescu curs obligației?

Update: Se pare că ultimul interviu cu Bampirul a apărut aici.

Advertisements

4 Responses to “Interviu cu un bampir”

  1. madalin Says:

    frate, e bine. recunosc ca e bine. de la kogalniceanu incoa`, numa` Greuceanu si-o mai “rozeta” pana la asta.

  2. Futacu Says:

    kogălniceanu bulevardu’, sau…?

  3. Andi Says:

    Magnific de urat, exact cum e mnealui! 🙂

  4. Andi Says:

    Uff, nu am zis bine. Magnific de bine ai descris urâtul. Nah.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: