Micăstății Sale Emil Boc, Premier de România

Excrescența Voastră,

Înțeleg din mass-media că în Țara pe care cu oror o conduceți se pot câștiga niște bani frumoși în calitate de funcționar de stat, cu condiția să existe puțină voință, nițică inventivitate și o instituție potrivită.

Bunăoară, am aflat cu deosebit interes că fosta șefă a Fondului Proprietatea a încasat în anul 2009 prea-frumoasa sumă de 441.000 euro (patru sute patruzeci și una mii) reprezentând salarii, bonusuri și plăți compensatorii.

Domnule Preamier,

Sunt un om cu competențe multiple și pe diverse domenii. Oamenii care mă cunosc au doar osanale să-mi aducă, deși mă apreciază mult sub adevărata mea valoare. Însă chiar și așa, bat de departe cotația unciei de aur, deci puteți conta pe mine ca pe un colaborator foarte prețios. De asemenea, țin să menționez că sunt uzufructuarul unei imaginații ieșite din comun, care-mi permite nu doar să fac dragoste ca un zeu, ci și să procreez idei care mai de care mai atrăgătoare și superbe. Pe lângă mine, gemenele lui Hefner sunt niște blonde, mă scuzați, epule emule.

Micăstatea Noastră,

Citind Io, Victor, despre Fondul Proprietatea mi-a venit una din acele idei pentru care Arhimede o striga pe amantă-sa Evrika ca să-l sugă, iar Einstein cordea câte două laborante deodată ca să-și relaxeze musculatura pelviană. Fiți atent, că o sloboz în lume: cum ar fi să înființați sub conducerea mea măiastră Fondul Disperarea? Principiul de funcționare e genial de simplu: toți românii disperați în legătură cu orice (politică, politicieni, Președinte, drumuri și autostrăzi, trenuri, gropi, trafic, prețuri, mârlănie, șmechereală, prostie, administrație … … …) să fie obligați să doneze Fondului 33% din tot ce au, începând cu salariile și economiile și terminând cu bunurile imobile. Totul sub generosul slogan (îl aveți bonus de la mine) “Disperarea costă. Nu doar ani, ci și bani”. Un calcul matematic ne arată că la o medie de 15.000 euro pe cap de disperat, Fondul ar ajunge să gestioneze cu ușurință cam 300.000.000.000 euro (trei sute de miliarde)!!! Iar la banii ăștia credeți-mă, chiar nu mai contează nimic și nimeni. Cu atât mai puțin un salariu cu 8 zeoruri pentru mine. Oricum, ideea ar fi ca banii să fie investiți înțelept: cumpărăm o țară mică și amărâtă și o transformăm într-un Bănat, pentru toți băeții care vor vrea să fie Bani pă față.

În speranța că epistolul meu vă regăsește într-o formă plină și de zile mari, primiți vă rog salutările mele concrescente și incongruente, plus sărutări de mânușițe Doamnei,

Victor Futacu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: