Archive for February, 2010

Fieștecine, dar nu oricine

February 28, 2010

N-am vreo apetență deosebită pentru smuls boașe, electrocutări ori picături chinezești. Dar nici nu pot să nu opserv că în luna lui Făurar meșterul Futăcesc a avut un output forjerăresc mult sub posibilitățile și talentul său nativ care i-au adus până la această oră nu doar recunoaștere națională și internațională (e cineva din Groenlanda care mă citește, aferim!), ci și nebănuite plăceri trupești. Că ca să știți, Nirvana îl karmasutrează pe mânuitorul vostru preferat de cuvinte la fiecare palitură măiastră de tastatură. Uneori, chiar și de două-trei ori pentru o singură bucată, dacă o dă ceva în mod deosebit cu roțile în aer. Deci da, Futacul este mai degrabă adeptul vechiului dicton “Nu torturii, da torturilor”, inventat de un maestru cofetar francez din secolul XVII care în timpul liber îndeplinea și funcția de gâde la Bastilia. Adicătelea, măsurile punitive nu îmi măresc debitul, dimpotrivă, așa că nu-mi mai dați mail-uri disperate că vă aruncați de pe Empire State Building dacă nu aduc măcar o perlă pe zi la fiecare scufundare în Marele Nimic.

Știu că se fac deja pariuri prin diverse locuri și locații despre cine scrie sub gloriosul nume Futacu. Și că s-au avansat diverse variante, de la cele mai elucubrante la cele mai pidosnice. Unele mă amuză, altele pur și simplu mă muză. Pentru că într-o țară în care Emil Boc poate fi premier, e clar ca diamantu’ că nu are nici o importanță cine ești, ci doar pe cine cunoști.

Advertisements

E sănătos la corp. Și minte.

February 28, 2010

Băsescu, ov corz. Cel puțin în comparație cu patronii ziariștilor care l-au așteptat la ieșirea dintr-o cârciumă în care Plete Lăți Scurtilă și-a tratat nevasta și fizicul cu o ciorbă și o friptură, iar ochiu’ cu un meci de futbol.

Cuvânto-ghicitoare pentru cititorii Futactului: la care din nenumiții Budeanu, Diaconescu, Patriciu, Păunescu, Ringier, Sârbu, Vântu, Voiculescu s-a referit Micul Cârmaci? Premiul, o noapte de vis în Cimitirul Belu.

Partidul Conservator rămâne Intact

February 28, 2010

Dacă Futacul ar fi ahtiat după funcții or disjuncții*, mâine dimineață la a doua oră (că prima îi e rezervată întotdeauna Nirvanei) s-ar înscrie în Partidul Conservator al lu’ mogulu’ secoolist. Nu de alta, da’ acilea, tăt membru dă partid are rezervată funcția dă vicepreședinte, cică. Ba chiar, dacă ai probleme glandulare, Partidul Aspirină (asta folosea mama lu’ Futacu pe post de element conservator la zacuști) îți oferă câte un post de vicepreședinte per fiecare chintal.

Bine, înțeleg că Hocheristul a trebuit să-și pună un nou Șef Executant Ofițer (ȘEO, mânca-v-aș gurili!) la partidul său de buzunar fi’n’că ăla vechi a plecat pe bani mai mulți după ce și-a luat sinele-n gură. Da’ să mă pici cu ceară ca pe mărarul de pe piciorul de balerină dacă pricep de ce Io Bănuț Voiculeșu a ratat ca Cămătaru să-și reboot-eze formațiunea PI (Partidul Intact). Că îți dai seama ce posibilități nemărginite ar fi deschis cestiunea. Numa’ la nivel de slogan dacă era și rupea târtița oricui, exact după cum i se lăsa lu’ Dom’ Antenafesor (“PI. Zda mă-tii și muie cu toptanu’ bă Băsescule”. “PI. Zda mă-tii Ponta, cu tot cu PSDeu’ tău cu tot”. “PI. Zda mă-sii, ce s-a ajuns și Antonescu ăsta”).

(*) “I-am propus lui Victor Futacu să-i predau funcția de Președinte, pentru că este singurul care inovează în draci uzul limbii. Ori ce e Academia fără limbă dacă nu niște forme fără fund?” Eugen Simion, Președintele Academiei Române.

Pont@camcam.ro

February 22, 2010

Era o zi frumoasă, deși răsuflările puținilor trecători de la acea oră matinală pocneau cu un zgomot sec în aer și se depuneau pe caldarâmul orașului sub formă de cocaină pură. Am coborât în stația de metrobolant. La capătul dinspre iad al peronului, doi tineri, un băiat și un băiat, își degustau reciproc laringele. Între linii, un șobolan gras și cu o față care amintea de Mickey Rourke fugărea ceea ce părea a fi un gândac. Pentru că fumatul era strict interzis, așa cum mă anunțau cu emfază cele circa două mii de plăcuțe presărate prin tot locul, mi-am aprins părul cu cremenea pe care o port mereu la chimir. Am inhalat cu nesaț aroma de codobatură degajată de scurta, dar intensa vâlvătaie care mi-a consumat frizura afro. Am fluierat a pagubă. Mi-a răspuns, cu două octave mai jos, un bătrânel care se urcase cu picioarele pe una din lăzile de zestre rămase de la ultimul cutremur. L-am privit mai atent, prin perechea de monocluri pe care o țin înfundată în orbita ochiului stâng. Nu fluiera, micționa și jetul de urină scotea la ieșire sunetul pe care îl luasem drept fluierat. Aș fi vrut să intru în vorbă cu el, dar s-a urcat într-un fel de barcă gonflabilă și s-a îndepărtat în viteză pe lacul de acumulare. O femeie de vreo trezeci de ani îi făcea semne de bun rămas cu o batistă roșie pe care o ținea în dinți și o flutura scuturând energic capul de la stânga la centru. În tunel s-au aprins câteva luminițe care se mișcau destul de brownian. Când s-au apropiat am văzut că era o pisică – nu, un motan! – care avea o puzderie de licurici de mărimea unor purici agățați la disperare de orice fir disponibil de blană. Motanul dispăru ca un fulger în direcția în care o luase șobolanul de mai devreme. Din difuzoare răbufni deodată vocea unui copil de trei sau patru ani care repetă de șapte ori, foarte clar și foarte rar, cuvântul “evanghelie”. Un râs isteric se auzi alergând pe peron. Animalul avea o privire rătăcită și părea să nu mai fi mâncat din mezozoic. În jurul gâtului avea o zgardă din metal de care atârna o plăcuță pe care se putea citi “Ajutați la ctitorirea Citadelei Neamului Prost”. I-am întins sendvișul meu cu napalm. Îl mirosi cu precauție, apoi îl înșfăcă împreună cu tot brațul meu drept. L-am apucat de coadă și l-am întors cu un gest brusc pe dos. Adormi la picioarele mele, ca lovit cu leuca. Metrobolantul trase la peron. Fochistul coborî din locomotivă să ceară un foc. Polițistul din chioșcul de răcoritoare îi servi cu amabilitate patru gloanțe trase foc cu foc. Două în lobul urechii stângi și două în lobul parietal. Cu un scârțâit lugubru, metrobolantul își luă zborul către tării. Nu s-a udat nimeni la picioare.

Reportaj oniric de la Congresul PSD

Vaaai, Vanghelie înjură?

February 17, 2010

Cine ar fi crezut! Ze Narcis Of Ze Ferentari are gura spurcată! Iar Mircea Geoană, care n-a văzut în viața lui o pulă (nici atunci când se pișă, da), s-a înroșit feciorelnic și pretinde scuze, măi dragă animalule.

“Curve atenție”, vorba lu’ Goagăl.

Deși Boc nu e musai să fie prost, trebuie că e

February 17, 2010

De câțiva ani, în România armata se face pe bază de voluntariat. Adicătelea numa’ cine vrea se duce în cătănie, zice la lege. Și ce dacă, zise Guvernul “Emil și ungurii”, ce dacă nu e obligatorie armata, băi popor? Lasă, că îi futem noi un proiect de lege prin care toți cei care nu se vor prezenta în termen de 6 luni de la bairamul de majorat la un centru militar pentru a fi luat în evidență vor fi amendați.

Futacul așteaptă cu maxim interes și alte proiecte de lege ale Celui Care Nu Cuvântă Ci Lozincărește. Uite și o mică sugestie: pedeapsa cu închisoarea pentru cei care nu se prezintă la vot și desigur, reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cei care nu votează PDL. Ă?

Număratul ouălor se întoarce

February 17, 2010

E mare vrie zilele astea între niște băieți pe tema uouolor. Un ONG și un nene de la Institutul de Cercetări Alimentare au ieșit în presă că cele mai multe oă vândute în România sunt nașpa, pentru că sunt ouate de găini care nu văd niciodată lumina zilei, fiind crescute într-un fel de cutii suprapuse mai mici nițel decât o coală A4 (astea sunt oole marcate cu cifra 3). Fapt pentru care găinile astea ouează (ă, merge?) în stress, care stress ajunge în ou și de acolo, via omlete, prăjituri etc direct în ficații noștri de consumatori. Și că ar fi recomandat să consumăm uoo marcate cu 1 (găini crescute în aer liber) sau 2 (găini crescute în hale), dacă nu avem bani de 0 (găini crescute în ferme ecologice). Bineînțeles că Uniunea Crescătorilor de Păsări s-a inflamat (îi știți, sunt băieții ăia care hotărăsc în fiecare an ca uouăle să se scumpească exact de Paște) și amenință cu trebunalu’ pe motiv că asemenea cuvinte reprezintă mișelești lovituri în boașe aplicate vânzărilor de oo.

Dincolo de disputa asta, îmi pare sincer rău că, prins cu alegerile din PSD, pe Adrian Năstase nu a apucat nimeni să-l întrebe de ouăle de la Cornu. Exact, alea cu multe, multe zerouri.

Air Force None sau Taxi pentru EBA

February 11, 2010

ChelBoss dădu astăzi o tură până la Briusel, la o reuniune informală a UE. Cu avionul prezidențial, că na, dacă tot îl ai pe gestiune, de ce să nu mai pui la ciorap niște air miles? Spre seară, ușor abulic și lejer obosit după șprițuri, cărnuri și zacuști (a fost rândul bulgarilor să gătească), Cel Ce Ne-a Dat Mume se îndrepta cu pași moi spre aeronavă când deodată îi sună telefonul. Îl scoase din buzunar, mai mult surprins că nu era închis decât curios să vadă cine îl caută.

TBA Alo?

EBA Tati, nu vii să mă iei și pe mine? Hai, că știu că ești la Brucsel, te-am văzut la Ioroniuz cu ăilalți baștani din UE.

TBA Elena, tati, știi că nu pot să…

EBA Te roooog, tati! Trebuie neapărat, neapărat să fiu în seara asta în București, m-a sunat mai de dimineață Bogdan că are niște super mega surprizuri pentru mine și crăp de curiozitate!

TBA Dar trebuie să…

EBA Tati, te roooog! Vrei să mă supăr și să nu fac copii decât după 40 de ani?

Continuarea aici.

Jaf armat la o casă de modă din Strehaia

February 11, 2010

Doi necunoscuți care se alintau cu apelativele Iepuraș și Dovlecel, au pătruns cu câte o pereche de ștrampi trasă pe cap în incinta Casei de Modă “Ultimul Răcnet la Periș”, după ce l-au amenințat pe paznic cu o pereche de cătușe și un bici sado-maso.

Iritați că în casa de bani au găsit doar suma de doisprezece lei și zece bani, plus o monedă de cinci stotinci bulgărești, Dovlecel și Iepuraș au devastat cu sălbăticie creațiile afișate în vitrină ale renumiților dizainări locali Irinel Scrotter și Cătălina Boutezațu, o rochie de ginerică și respectiv un costum de miresică pregătite pentru nunta ca-n basmele apocaliptice a Prințesei Pamela, fiica Maharajhului Țiganilor de Pretutindeni, cu Prințul Bobi, fiul Împăratului Regal Boieresc al Romilor de Niciunde.

Din pricina acestui act de o cruzime fără seamăn, paznicul Wasile Ș. și-a pierdut cunoștința, fiind resuscitat abia spre dimineață de jetul călduț al lui Mirciulică, câinele comunitar din zonă. Drept urmare, nu se știe când au părăsit cei doi răufăcători incinta și nici de ce au luat din casa de bani doar moneda de cinci stotinci.

Ancheta pentru identificarea celor doi criminali va demara imediat ce Comisarul Capdevier se va întoarce la post de la nunta vărului său, aflată în plină desfășurare la Borăscu, un sat la vreo douăzeci de kilometri de oraș. “Ce zâ ie azi? Juoi? E, cam pe miercuri, așa, îl găsâți sigur. N-a stat niciodată biat mai mult de cinci zâle” – a declarat Veta Calorifescu, purtătoarea de mătură și de cuvinte a Poliției Strehaia.

La Huidul lăudat să nu te duci cu saxul

February 11, 2010

Intelectualul rasat Șerban Huidu, cel care, nu-i așa?, și-a clădit o binemeritată faimă mondială în ultimii zece-cinsprezece ani umplând cu tenacitate un întreg perete al Bibliotecii Congresului cu tratatele sale grele despre evoluția macrocosmologică a particulelor tau, și-a desfăcut astăzi prohabul ca să-l lase și pe micuțul Șerpănică să ia o gură de aer.

Înviorat de atmosfera tare a unei ierni care ține cu tot dinadinsul să-l siluiască pe conu Gore să-și returneze Nobelu’ pă caz dă dol, în loc să deverseze prea-plinul vezicii, Șerpănică s-a apucat nitam-nisam să deverseze prea-golul Huidului, eructând că Buzduganii și Morarii cu care-și dă și-și ia regulat muie sunt “doi băiețași de cartiere mărginașe”.

Că Stuchimea-Sa confundă “a fi slobod la gură” cu “a se slobozi pe gură” nu-i mare surpriză, că citidu-i Oparale chiar și un fin exeget ca Mutu și-ar da seama că fără găini în ușă ar fi ajuns cel mult conțopizd prin vreo dugheană publică. Dar că o să ajungi tu, care-ai bătut mingia pă Șampselizeul care este Șoseaua Berceni, să vorbești cu dispreț despre periferie, asta depășește cu câțiva warp până și tupeul lui Radu Berceanu.

Ori poate că prin “mărginaș” Huidu-m-aș se gândea la “vecin”, ă? Nah, numa’ dacă nu s-o fi apucat Mișu să-i scrie și gândurile…