Pont@camcam.ro

Era o zi frumoasă, deși răsuflările puținilor trecători de la acea oră matinală pocneau cu un zgomot sec în aer și se depuneau pe caldarâmul orașului sub formă de cocaină pură. Am coborât în stația de metrobolant. La capătul dinspre iad al peronului, doi tineri, un băiat și un băiat, își degustau reciproc laringele. Între linii, un șobolan gras și cu o față care amintea de Mickey Rourke fugărea ceea ce părea a fi un gândac. Pentru că fumatul era strict interzis, așa cum mă anunțau cu emfază cele circa două mii de plăcuțe presărate prin tot locul, mi-am aprins părul cu cremenea pe care o port mereu la chimir. Am inhalat cu nesaț aroma de codobatură degajată de scurta, dar intensa vâlvătaie care mi-a consumat frizura afro. Am fluierat a pagubă. Mi-a răspuns, cu două octave mai jos, un bătrânel care se urcase cu picioarele pe una din lăzile de zestre rămase de la ultimul cutremur. L-am privit mai atent, prin perechea de monocluri pe care o țin înfundată în orbita ochiului stâng. Nu fluiera, micționa și jetul de urină scotea la ieșire sunetul pe care îl luasem drept fluierat. Aș fi vrut să intru în vorbă cu el, dar s-a urcat într-un fel de barcă gonflabilă și s-a îndepărtat în viteză pe lacul de acumulare. O femeie de vreo trezeci de ani îi făcea semne de bun rămas cu o batistă roșie pe care o ținea în dinți și o flutura scuturând energic capul de la stânga la centru. În tunel s-au aprins câteva luminițe care se mișcau destul de brownian. Când s-au apropiat am văzut că era o pisică – nu, un motan! – care avea o puzderie de licurici de mărimea unor purici agățați la disperare de orice fir disponibil de blană. Motanul dispăru ca un fulger în direcția în care o luase șobolanul de mai devreme. Din difuzoare răbufni deodată vocea unui copil de trei sau patru ani care repetă de șapte ori, foarte clar și foarte rar, cuvântul “evanghelie”. Un râs isteric se auzi alergând pe peron. Animalul avea o privire rătăcită și părea să nu mai fi mâncat din mezozoic. În jurul gâtului avea o zgardă din metal de care atârna o plăcuță pe care se putea citi “Ajutați la ctitorirea Citadelei Neamului Prost”. I-am întins sendvișul meu cu napalm. Îl mirosi cu precauție, apoi îl înșfăcă împreună cu tot brațul meu drept. L-am apucat de coadă și l-am întors cu un gest brusc pe dos. Adormi la picioarele mele, ca lovit cu leuca. Metrobolantul trase la peron. Fochistul coborî din locomotivă să ceară un foc. Polițistul din chioșcul de răcoritoare îi servi cu amabilitate patru gloanțe trase foc cu foc. Două în lobul urechii stângi și două în lobul parietal. Cu un scârțâit lugubru, metrobolantul își luă zborul către tării. Nu s-a udat nimeni la picioare.

Reportaj oniric de la Congresul PSD

Advertisements

4 Responses to “Pont@camcam.ro”

  1. Andi Says:

    Abia asteptam sa te intorci de la Congres, marite haruspex!! Multam :))

  2. aciddu Says:

    dio buono! acu’ incep sa inteleg cum e cu gandirea in imagini… numa’ spune daca totul se petrece color sau alb-negru (cu exceptia batistei rosii, desigur)
    🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: