București, Micul Parizer

Astăzi Futacul a avut plăcerea trupească de a sta agățat în coardă pă niște clădiri dă birouri dă pă Buzești. Iegzact, Buzești dân București (hai c-am dat-o în viers dalb, mânca-mi-aș-o de talent monstruos ce mă aflu!), zis și Pacientu’ Romglez preferat alu’ Dom Doctoru’. Bine, drept e că plăcerea n-ar fi fost îndestulătoare dacă Victorimea Mea n-ar fi asistat, între două lustruieli de vitralii, la scene înduioșătoare petrecute pă șantieru’ pă care Sorinache Halatalbescu l-a dășchis pă bulivardu’ despre care am horoarea să-ți po vestesc, băi cititor.

Pentru ăștia dintre voi mai puțin famigliarizați cu peisajele mirifice ale Micului Parizer, Calea Buzești vine de țâșnește din Piața Victoriei, se varsă în Berzei, trece Dâmbovița și p-ormă se-mplântă fix în Casa Poporului. Iar șantierul de-l vorbesc e un vis mai vechi de-al ChelBossului, de pe vremea când fugărea maidanezi și buticari ca primare, prin care să răscroiască un drum de Doamne-ajută între Guvern și Parlament.

Bun, deci proiect mare și șantier 3,14 măsură, vorba geometrilor moldavi. Iar Doreii, ce-mi fac Doreii de pe șantier pe vremile astea tulburi în care oamenii se-aruncă în gol de la geamul de la demisol fin’că nu-și mai pot plăti o rată la camătă? Păi, în ordinea numerelor de pe tricoaie, fac așa: fut buha la soare; fut buha la umbră; fumează; joacă table în orb sau ics și zero cu deștu’ în țărână; vorbesc la telefon; se scobesc în nas; lucrează. Adicătelea, din cele 8 ore regulamentare, dacă Doreii au muncit 2 ore pe ceas e mult. Iar ca să parafrazez un banc celebru (“da’ de grosime ce zici?”), dacă te-ntrebai ca calitate cum stă trebușoara, Națiune, te invit să faci și tu o vizită la obiectiv și să te benoclezi la terasamentul din beton al liniei de tramvai care va să treacă fix prin mijloculu’ bolivardu’. Geaba s-au ofticat hunii și halții pe motiv de salut românesc, când noi turnăm în beton armat, ziua în amiaza mare, dovezi că linia dreaptă românească are curbe pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, iar unghiul drept românesc bate când spre optzeci când spre suta de grade.

Dacă mai pui la socoteală și faptul că lucrarea garantat costă de 3-4 ori mai mult decât ar costa în Germania de pildă, parcă nu poți să nu regreți că francejii nu s-au oprit mai întâi asupra orgasmului românesc: și futut și cu banii luați.

Advertisements

One Response to “București, Micul Parizer”

  1. Andi Says:

    Am posterul ăsta în bucătărie 🙂 Hm. De când vizez să mă dau cu schela și io…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: