Archive for the ‘Nu mi-ar fi rușine!’ Category

Szép köszönöm domnul Predoiu

July 13, 2010

Partenerul magyar de guvernare vă mulțumesc că ați ieșit cu declarațiul de astăzi la presă cu epuizarea fizicului nostru. Cunoașteți că unguroaicele îs groaznic de focos și de câteva lună bună aveam mare scandaluri cu ele că nu mai aveam erő… asta… puteruri ca să futem la ele. Ele spus mereu la noi că nu futem la ele pentru că futem la amantul în locul său, dar acum au aflat chiar de la ministrul justițiului că epuizatul vine de la munca cel greu la guvern și nicidecum de la futerul.

Când mai aveți drumul prin Ținut Ungurescul, să o laseți pe doamna Predoaia la București, că avem câteva bucățiuri de Ildiko care vrea să vă mulțumesc direct și personal.

Elasticul de la chiloții lui Năstase

April 22, 2010

Dacă ar fi o meduză ori chiar o păpădie budistă, cea mai fierbinte dorință a Futacului ar fi să se reîncarneze în elasticul de la chiloții lui Năstase. Exact, omul care a luat corupția în gură și i-a plăcut atât de mult încât a și înghițit-o. Și nu, nu din perversitate (deși, nah, când te cheamă Futacu parcă nu poți fi călugăr tibetan, nu?), ci pentru că ar vrea să-i fie cel mai aproape de suflet și să-i ia pulsul eului său unicat atunci când:

  • Adrian se bagă în seamă cu urări cleioase de bine, indiferent de neprilej: zile de nume, ziua națională a Eritreei, sfintele sărbători creștine, musulmane, evreiești ori zoroastriene, ziua internațională a spălatului pe păr, a consumatorilor de ouă moi la micul dejun, comemorări de oameni de stat, aniversări de oameni degeaba șamede
  • Adiță mentioneaza cuvântul “Băsescu”
  • Adișor se victimizează
  • Adrienuș interpretează ca un fin jurist ce se află elemente din multele sale dosare și QEDează de fiecare dată că el e un urmărit politic
  • Adiz le ia în balon pe Roberta Anastase sau Monica Macovei, marotele sale dragi și de suflet, pentru că poate și pentru că e bărbat bine
  • Aduțu explică pe îndelete cum prim-ministeriatul său a însemnat niște recorduri mondiale în orice materie ori domeniu vrei tu, băi Națiune

Știu, o să-mi zici că dacă ar fi să fie, Futacul ar deveni instant o coardă care vibrează non-stop la puseurile năstasiene. Dar ce-ar fi viața, mă întreb, fără riscul de a te trezi într-o zi cu elasticul rupt și chiloții pe vine?

Mic tratat de împreunare orgasmică cu poporul

April 19, 2010

Pasul 1: te faci blondă, că proastă ești deja

Pasul 2: o sugi cu aplecare și dedicare cui trebuie

Pasul 3: pentru că ai talent, primești un mic cadoaș

Pasul 4: pentru că execuți superb cu toate perechile de buze din dotare, potul crește exponențial

Pasul 5: pătrunsă prin toate orificiile de misiunea cea înaltă, ajungi pe negândite Maica Udreaza

Emilustru Boc, Premier

April 12, 2010

Ăla Mic Care Se Aberează Ușor s-a slobozit, via biroul de presă al Guvernului pe care cu horor îl conduce, că el n-are nici pe dracu’ cu (iuhuhuuuu, Futacul a făcut o cucuofonie!) legea lustrației. Ba dimpotrivă, o și sprijină cu fizicul său mic, dar decis, de ardelean. Păntru că no, el n-o fo’ activist, mă Ghio, așa cum o zâs ungurii ăia de pârâși politici, mă Ghio mă.

Știu că egzact în momentu’ ăsta o să rup mii de inimi și o să ferfenițesc zeci de anusuri, dar Boc are dreptate. Nu legea lustrației, ci legea lustrului – zisă și legea suptului – i-ar ridica Micului Gigant probleme insurmontabile. Că la câtă aplecare a dovedit Micimea-Sa în direcția asta, o asemenea lege ar avea musai câteva capitole dedicate doar lui, Emilbocului (“Titlul XIII, articolele 191-283, Prevederi referitoare la Emil Boc”).

Emilustrimea Voastră, chapeau!

Un papagal la curtea regelui Patrichur

April 7, 2010

Cel mai bogat om din România nu-i musai să fie și cel mai deștept. Ne-o arată pe ecran lat și în 4D (a patra dimensiune fiind desigur ego-ul său) însuși marele mogul al pixelului albastru, cel poreclit de apropiați Dinu Avariciu.

Că le-a dat cu tesla-n coaie lui Cornețeanu și găștii lui de tovarăși, e fix problema Dinului. “My money, my funny”, vorba americanului hawaiian și nu numai. Dar că în locul unui băiat care se pricepe la presă tu, ditamai miriardarul planetar pui un nenic care nu se pricepe la nimic, da’ la nimic, băi nene, parcă îți ridică nițel niște întrebări la fileul de șalău. (Nu mi-o serviți p-aia cu țigările, că să-ți arăți tenul unsuros la mondenitățuri vreo cinșpe ani nu ține de pricepere, ci exclusiv de un anus suficient de lubrifiat.)

La ce iubitor de viteză e Imre, parcă văd că n-o să treacă multă apă prin gâtlejul unui alcoolic până când o să proptească angrenaju’ în zid, iar conu’ Patriciu o să fie nevoit să-și facă o nouă ciupercărie (“Adevărul-Adevărat Holding”, anyone?), știută fiind pasiunea sa nemărginită pentru dreptate, adevăr și nu în ultimul rând, Traian.

Îmi plac titlurile hermafrodite, zău!

March 10, 2010

Ca ăsta, de pildă:

Ce să-nțeleg, păcatele mele? Că pe prafu’ ista tăt românu’ s-o apucat să-și meșterească o biserică pe balcon sau în baie? Or fi apărut, nene, magazinele de bricolaj ca ciupercile după acte sexuale neprotejate, da’ parcă nici așa…

Băsescu rage “răzbunareeee!”

January 29, 2010
Nu-i vorbă, la câte vagoane de cărți a citit Futacul la viața lui, snobează de departe orice dificultăți lingvistice. Ori stilistice. Dar vine câte un moment în viață când vrei să vezi femeia cu mustață, bărbatul cu silicoane ori șarpele cu șenile.

El Presidente de la Medianoche (am putea oare să-i spunem Președintele-Bufniță? ah, nu, stai, că bufnița e simbol de înțelepciune prin anumite culturi) i-a acordat astăzi un mic interviu Futacului. Bine, exagerez puțin când zic interviu, că în cazul lui se coc deja prescurile și s-a pus coliva la fiert.

L-am sunat să-l întreb de treaba cu ANI. Insistent. Nu mi-a răspuns, deși are numărul meu în agendă. Apoi l-am sunat de pe al doilea telefon, ăla pe care l-am primit cadou de la niște prieteni din Țara Sfântă Și Pricepută În Tehnologie. Când suni pe cineva, telefonul ăsta șmecher nu afișează numărul pe ecran, ci mesajul “răspunde boule, s-ar putea să fie important”. E infailibilă metoda, credeți-mă. Transcriptul, ca de obicei prin amabilitatea Aberant  Media.

Futacu sunt. Vroiam să vă întreb de chestia asta nouă cu ANI și acuzațiile care…

Aberrații, nu acuzații – mă întrerupe Mircea Geoană cu tărie. Băsescu a înnebunit de tot. Îi este atât de ciudă că m-a învins în alegerri, încât nu mai știe ce să facă, ce să mai mi-o coacă. Totul este o prrostie, o mârrșăvie a acestui bolnav psihic cărruia nu i-a ajuns că mi-a trras-o așa cum știm cu toții cum mi-a trras-o, acum vrrea să se rrăzbune pe faptul că eu am pierrdut alegerrile. Și știu exact cine se află în spatele acestei acțiuni prrostești, deși nu am dovezi, desigurr. Marria Băsescu. Ea l-a montat pe Trraian Băsescu împotrriva mea, pentrru că n-a putut să plece în concediul prromis dacă nu mai iese Prreședinte.

Campionul Mondial al Mogulilor

January 22, 2010

Se numește Patrick Deneen și are niște suspensii și un joc de glezne de înnebunești:

Nea Trăiane, acuma nu știu, zău, ce dreak mai e de făcut. Că cu mogulii ăștia nu pare să meargă strânsul cu procuratura sau cu blocatul de conturi, că vezi ce organism flexibil au. Da’ nah, poate scoate Aliodor un jet energetic și-ți bășește o idee genială pă creeri.

Futing-shooting

January 21, 2010

(foto Cancan)

Baronul chiloților din România, trendsetărul și idolul coafezelor de pe tot cuprinsul țării, Cătălin Botezatu a revenit zilele astea în șoupizd (mă rog, vorba vine) dintr-o binemeritată vacanță.

Nimic nou, știu, de vreme ce de ani buni Cătăbote trimite revistelor și ziarelor de poze fotografii “în exclusivitate” cu mirificele-i pereginări prin lume, fotografii în care, fără excepție, apare singur și zâmbind gay (adică vesel, băăă!) la cameră. Nou de data aceasta a fost doar fotoreportajul pe care dizainărul de talie mondială l-a organizat în pădure la Băneasa (Vetooo!) împreună cu Blonda lui însuși, pe post de – sanchi! – “paparazzi incendiar”.

Partea proastă (nu Bianca, tu ești partea inteligentă, da) e că părțile fie nu s-au înțeles la bani, fie la scenariu. Că totul e atât de evident cusut cu Q7 alb încât nu are cum să nu-ți sară în ochi că Futacul a avut încă o dată dreptate (da, exact, acolo, pe final).

Capu’ la masă dă din casă

December 4, 2009

Dan Voiculescu, cel mai bogat dintre românii născuți în zodia turnătorului, i-a pus acum câteva zile o întrebare publică Dictatorului său personal legată de întâlnirea pe care au avut-o acum 5 ani la Grivco și de modul în care au stat așezați la masă în acel moment.

Cum Trăian a fost puțin ocupat zilele astea, i-a dat un viguros ignore lui Felix-vărsătorul. Așa că, rozându-mă curiozitatea din interior către exterior și profitând de ocazia că fusesem invitat să apar pă sticlă la Grivco, m-am dus să vorbesc cu masa aia, să tranșez problema.

Masa că hâr… că mâr… că n-are mandat să vorbească în numele lu’… că nu poate să… ce să zic, se lăsa cam greu. De altfel, țin să te anunț că vorbim de o masă mare, din lemn masiv, de o culoare greu de definit, ceva între o Fetească Neagră și un Zaibăr de Băilești. A cedat însă instantaneu când mi-am scos briceagul elvețian și am început să-i zgârmăn un picior. Și când s-a apucat să decarteze, n-am mai știut cum s-o opresc:

“Bă boule, tu crezi că mă impresionezi cu strategii de-astea gen Dirty Harry? Păi dacă nu vroiam să vorbesc cu tine, crezi că scoteai ceva de la mine? Băi puțică, tu știi că eu provin dintr-o livadă de nuci veche de două sute de ani? Ce? Bineînțeles că-mi aduc aminte, tu nu vezi că-s cât o elefantă? Da, Voiculescu s-a întâlnit cu Băsescu și cu Stolojan acum 5 ani. Dar ce, crezi că numai cu ei? A trecut pe aici toată floarea cea aleasă a întregului Apus. Nu, n-am chef să-ți explic poanta cu apusul, poate faci și tu un mic exercițiu intelectual. Deci Năstase, Patriciu, Vântu, Luca, Geoană, Nicolae, Copos, Iliescu… Badea? Da, îl cheamă Voiculescu din când în când, se joacă de-a Don Quijote și Rosinanta. Câteodată îl convoacă și pe Sancho Panza… ăsta… pe unu’, Ciutacu, care face pe Sancho Panza. De ce mă întrerupi, dobitocule? Ce fibra mea să-ți spun despre ăia? Nu, n-a stat nimeni la masă, băbăciunea asta de Voiculescu are ținerea de minte a unei carii de lemn. I-a invitat pe terasa de la ultimul etaj, că cică de-acolo panorama e caștoacă și stimulează intelectul. Hei, unde pleci, stai așa că n-am terminat, nu vrei să-ți spun de… Staaaiii!!!”