Ultima noapte de 19%, întâia noapte de 24%

Păi deci decât cu ultimile puteri care este, hai să dăm română cu română și să vuvzelăm un nou imn pentru Națiunea care s-a născut direct creștină din împreunarea mistică a lui Decebalus Per Scorilo cu Marcus Ulpius Nerva Traianus:

Unde ie iluzilii mele,
Care le-am avut?
Unde ie iluzilii mele,
Care le-am perdut băut futut?

Nu, nu pentru că Românica noastră, ca țară francofonă ce se află are doliu sub unghii că La Grande et Eternelle France și-a supt-o singură (cum îi zice la asta, nene? felațiorbare?) la Copa del Mondo. Ori pentru că, ca (deci nu se pune, da? că de-aia se eczicstă virgulele în limba noastră-i o comoară în adâncururi scufundată, da?) țară de gintă latină, purtăm doliu maro în chiloți după Italia Cara Mia care și-a dat cu slova cool în coaie la aceași Cupă. Ori pentru că, simțind oareșce încurajări de prin parandărăt musiu Nastaz (ăla din tablourile omagiale de la Cornu, da, nu cel din pozele de la Roland Garros pe care ți le arată mă-ta mare în jurnalele ei de fată mare) vine să ne explice rubicond, slinos și fără să clipească ce bine, bine, foarte bine era presa în vremea Domniei Sale Absolutiste Dar Iluminate Și Intens Radiante De Competență Administrativă, în ciuda unor excesuri și greșeluri care și le asumă (nu, nu, nu-i nici o eroare amice, sigur că care). Sau pentru că Despăduritul, ca un mărinimos mărgăunos ce se află l-a umectat pe Papagalul Cu Ochelari (da Emil, pui mic, despre tine-i vorba colea) cu privirea-i numărul treișpce bis și acesta, luat de ape, a purces hăulind în direcția Poporului Iubit Numa’ De Alegeri, cu coasa într-o mână și butelca de Zyklon B în ailaltă. Ori pentru că Copilul Teribil De Bătrân al politicii românești, Crin My-Middle-Name-Is-Narcis Antonescu se orgasmează zilnic ascultându-și vocea pă televizoare debitând cu patos mari adevăruri livrate cu siguranța omului care e într-un veșnic concediu de 18 ani. Sau pentru că Dan Diaconescu Direct De Caracal (cât face asta? 4D Caracal?) vrea să-și mute emisiile și bestiarul în studiourile de la Palatul Cotroceni.

Nu, nu. Nimic din toate astea. Motivul ar fi că noi ăștia, după ce ne-am luat copios muie de la toată clasă politică româno-maghiară (TOATĂ! n-a rămas nimeni pe scenă care să nu fi stat în capu’ la masă) ne regăsim cu toții, iată, în fața unei mărețe dihotomii: emigrare în masă sau îngropare în masă clasă politică.

Bine, dacă nu cumva o luăm și noi pe urmele Mioriței și mai stăm de câteva ori capră. Că vorba aia, pe praful ăsta măcar să fim cu gura plină.